Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Cutremur.

7 Iulie 2013

Poate un vis schimba o zi şi un destin? Este cu putinţă pentru o persoană pe care o ştiai înecată în abisul fiinţei tale să mai răzbată la suprafaţă? Şi dorinţele nedesăvârşite, te sfâşie ele o viaţă şi o eternitate?

 

În ochii ei de cleştar se zbătea imaginea lui, iar bucăţi din momente dispărute se scurgeau lichide pe obrazul palid. Buzele i şopteau fleacuri, însă alta era drama ce plutea la suprafaţă, ca o sticlă cu venin aruncată cândva în mare, şi care s a ridicat sub soare în urma unui cutremur. Vulcanii au erupt şi valurile au inundat ţărmurile. Alge şi gunoaie copleşesc malul. De atunci sufletul rătăceşte în nebuloasă şi pe cer se preling dâre de otravă. Amintirea lui călca pe aceleaşi urme din trecut, impregnate pe nisipul ud. Nu vorbeşte, şi n aduce nicio linişte. Împrăştie doar nedumerire, întrebări şi convulsie..

 

Visul i a zdruncinat întotdeauna existenţa. Am înţeles că o fiinţă nu poate muri nicicând în tine, iar materia organică a dorinţelor se dezintegrează în pământ în acelaşi timp cu trupul, până la coborârea întunericului suprem..

Ce nefericit, să poţi crede că o poţi consuma deodată, să ţi o imaginezi în braţele tale doar pentru o clipa, şi nu pentru o viaţă!

Dacă aş avea ocazia să i mai vorbesc, l aş întreba doar atât: cum de n ai iubit o? Cum de n ai putut să o iubeşti?

Dulce.

1 Iulie 2013

Sunt unele apariţii feminine care se nasc cu prea mult zahăr în sânge, cărora zâna cu aripioare străvezii de marţipan le a dăruit păr de ciocolată, şi n loc de ochi, migdale. Ele dorm pe pat de turtă dulce, iar la chiuveta lor curge miere, şi nu apă.

Femeia bomboană este o apariţie: se topeşte încet la soare şi se cristalizează instant la cea mai mică adiere. Surâde uşor şi pare atât de dulce, cu toate că sufletul ei ar putea fi umplut cu sirop amar. Tocmai pentru că are un gust atât de delicat, unii ignoranţi sunt în stare să o plaseze pe orice tort sau prăjitură. Emană o aromă irezistibilă de vată de zahăr, şi cateodată staniolul se lipeşte prea tare de ea. Cât de greu se deschide ambalajul, şi vai de nefericitul care încearcă să o consume deodată!

Ce chin să păstrezi un secret atât de vanilat când pe pielea ciocolatie apar cicatricile unor ţânţarilor mult prea  egoişti, când din pricina caramelului topit ţi se lipesc pe degete atâtea vise, agăţi în neştire suflete şi murdăreşti atâtea amintiri. Viaţa este atât de alunecoasă, iar drumurile trasate cu alb pe suprafata acadelei uriaşe sunt atât de încurcate, încât uneori le încurc şi pornesc pe altul.

Boala de zahăr ţi se dizolvă în palme, iar tu, dragule, zâmbeşti. Când nu vei fi aici, promit să mă dau pe buze cu pelin..

Furtună de amintiri.

7 Iunie 2013

Nisipul nu a fost nicicând mai rece, iar apa niciodată atât de amară.

Rochia mi se lipea ca o meduză de pielea vineţie în spasmul învolburat al valurilor, briza îmi arunca nisip în păr,iar pe buzele tremurânde simţeam aroma de pelin. Stăteam pe mal, în bătaia vieţii, sperând că poate viitura avea să smulgă şi puţinul suflet rămas în mine.. şi aşa îl risipisem peste tot ca o investiţie naivă.

Plutisem şi eu odata în larg. Fără vâsle, fără colac de salvare şi fără pălărie, căci iubeam prea mult soarele. Nopţile se dizolvau în zi, minutele în ore, lunile în secunde şi răsăritul în amurg. Fericirea e uitare.. ce glumă insipidă – să ţi aminteşti de alţii, să ai încredere în ei şi să ţi aduci aminte că parcă i iubeşti. Oricum toţi îţi vor îneca corabia; unii o vor face din pură greşeală. Însă odată ce ai ajuns în apă, cu un nod de dezamăgire sărată în gât şi o disperare neagră ce ţi acoperă ochii, întâmplarea se scurge uşor la fund, în inima oceanului tău, şi de acolo nu mai dispare. Ultima dată când am ieşit la suprafaţă, m am trezit direct la mal. Acela a fost cel mai frumos naufragiu al meu..

De atunci tot îi văd pe alţii cum se avântă în larg, pleacă împreună, cară cu ei relicve grele din trecut. Mă uit la entuziasmul şi pasiunea lor stupidă, şi mi spun că unii nu au auzit încă de momentul cand vor eşua. Eu nu m am mai desprins de ţărmul nesfârşit, în ciuda planurilor, a promisiunilor şi credinţei aparente pe care le am descoperit în cei care s au apropiat de mine. Câteodata chiar m am suit zâmbind copilăreşte în corabia lor. Însă n a durat mult până să mă sfâşie panica, să sar în apă şi să dezertez, lăsând în urmă ţipete şi ochi invadaţi de deziluzie.

Azi e frig în mine, iar soarele se ceartă cu stropii de ploaie într o sete de amăgire care doare. E furtună de amintiri pe mare..

Catharsis.

3 Iunie 2013

Nu mai ştiu când l am văzut prima oară. A fost un moment neînsemnat, la fel ca scurgerea nepăsătoare a zilelor, însă a cântărit la fel de mult ca și conștientizarea că trecerea lor te conduce mai aproape de necunoscut. Timpul a trecut și focul s a încins ușor și timid, mocnind cu subînțeles. Am aruncat cu bună intenție cărbuni în el – o poți numi ambiție, vanitate sau nechibzuință feminină. Au trecut peste el vânturi și ploi, furtuni, însă prea ne am ferit mereu să l protejăm. Și atunci când m am decis s o fac eu, am avut în fața ochilor doar puținele raze de soare care s au coborât peste el; atât de dulci în acea nebuloasă amară. Cât de tare m am ars, numai eu am simțit. Au început apoi să mpingă alții cu bețele n el, să sufle și să râdă atunci când tremura, s au adunat cu toții și l au transformat în mod abject în foc de tabără. El n a zis nimic. A tăcut chiar și atunci când s au suit pe el și au început să l calce în picioare.

Eu mi am așezat sufletul pe jar, și l am lăsat acolo până la sfârșit. Ca să mi demonstrez poate și eu, precum aceia care l străbat în tălpile goale, că sunt în stare; și că în ciuda oricărei răni, oricât de sfâșietoare, am putut să continui a prețui atât de bolnăvicios un prost oarecare.

Ingenuu.

14 Mai 2013

De ce te ai întors acolo unde ştiai prea bine că nu ai voie? Şi acum de ce mai plângi? Pe chipul de bujor de abia înflorit se rostogoleau lacrimi chinuite, iar caramelul întărit pe degeţele nu se ducea oricât de mult se muncea să l şteargă de rochiţa albă. Dulciurile nu se mănâncă atunci când ai tu chef!

Oricât de grea ar fi pedeapsa sau dureroasă julitura din genunchi, pe care nici măcar nu încearcă să o ascundă, va continua mereu să greşească. Aceleaşi jucării pierdute, hăinuţe agăţate, vânătăi albastre, pereţi mâzgâliţi. Sare de pe un căluţ pe altul, dintr o trăsnaie în altă copilărie. Oamenii trec pe lângă ea şi zâmbesc instinctiv în faţa fericirii naturale; unii îi mai fac din mână. Caruselul se nvârte întruna, iar viaţa este aşa frumoasă de acolo!

Cred cu desăvârşire că inimile nu se maturizează niciodată. Iar cele care par chibzuite, crude, serioase, mature mai pe scurt, nu fac decât un joc de rol – exact ca şi fetiţele care se mpiedică purtând tocurile mamelor şi turtesc rujurile pentru că uită să le închidă după ce le au admirat.

Şah mat.

20 Aprilie 2013

Urmăream mereu să i prind privirile, să l zăresc măcar printre rândurile de siluete dintre mine şi el. Ne despărţea însă o regulă clară şi seacă – în jocul ăsta pur şi simplu nu puteam face paşi înapoi.

Eu eram în prima linie, lansată periodic în reprize stupide, care însă la început îmi dădeau mereu speranţa că din tot bâlciul ăsta, ceva s ar putea să fie totuşi adevărat. Am înaintat câteva căsuţe până să mi dau seama în ce iluzie mă adânceam ; nu făceam nimic altceva decât să mi amuz regele.  Îi făcea plăcere să te îngenuncheze, să te provoace fără să aibă vreo intenţie serioasă, să râdă aclamat de clovnii de la curte de situaţia creată, şi apoi sa dispară. Doar că nu eram singurul pion ; un şir lung, în stânga şi n dreapta mea, avea luminiţe aprinse n ochi atunci când îi auzea vocea. Carne de tun. Unui rege stăpân peste o nemărginire de căsuţe alb negre şi adulat de o armată improvizată, nu i mai pasă de nimic, nici măcar de capul lui pe care nu l mai are – şi l a pierdut şi el de mult. S a molipsit de la nebunul din stânga lui..

Mie nu mi a rămas decât să dezertez. Data viitoare când voi vedea un cal alb galopând spre mine, nu mi voi mai nimici şansa. Nu mi va păsa nici că n a venit deja c un prinţ, şi nici că astfel pornesc singură la drum.

fericire in durere.

12 Septembrie 2012

Stii cum rasuna plansul brutal, crestat de convulsii profund organice, pe care nu l aud decat nimicurile din casa si peretii? Spune dragule, vei sti vreodata?

Data viitoare cand mai pleci, te rog macar sa nu mai uiti usa larg deschisa. Nu ti poti imagina ce frig sinistru s a strecurat imediat dupa tine..

Se ascund in memoria mea linii intrerupte, trotuare prabusite, case pradate, cartiere abandonate, rute sigilate pentru totdeauna, iar undeva ratacind printre ele tu. Singurul om care mi a spus acele cuvinte; cum s ar fi putut foarte bine sa nu le aud de la nimeni, niciodata; dar tu mi le ai spus. S ar fi putut sa port acest mister, pe care sa nu l ghiceasta nimeni, pana la capatul vietii. Si totusi tu l ai vazut. Si pe tine te pierd.

Ce seninatate nefireasca si ce ras involuntar, parca inuman de firesc! De acum nu mai am nimic. Nimic de oferit, nimic de riscat si nimic de compromis; asa ca voi accepta totul ca o naiva, si te voi lasa sa joci tu pentru mine. Un gest stupid, sa mai caut inca intr un mod simandicos, intorcand subtil paginile, c o urma de emotie parca numarul tau in agenda, sa caut fericirea in durere; ca si cand degetele mele nici n ar cunoaste atat de bine fiecare miscare: mana stanga strangand puternic receptorul, jocul firului leganandu se dupa noptiera si fiecare intoarcere plina de incapatanare a discului. Cat de etern se aude tonul apelului pornit in intuneric! Nicio enigma. Nimic de intrebat si nimic de aflat. Doar ca noaptea asta nu poate trece fara tine.

dulce, dulce..

1 Septembrie 2012

Valurile durerii se sparg dezlantuite de peretii cutiei craniene; furtunile din adancuri nu vor inceta nicicand – vin si pleaca, sfaramand odata cu ele si castelele mele naive de nisip; iar plaja ramane doar presarata de mizerii, de bucati de amintiri si dare negre de disperare, dulci, care se scurg in mine..

-Poftim stimate iubit, ramaneti..

Ce frumoasa seriozitate barbateasca, halucinant de dulce incat vederea mi tremura si n pornirile mele de convalescenta ma grabesc sa netezesc  valurile covorului galben, care de fapt n au fost nicicand acolo, doar ca sa te vad cum imi soptesti prin ochi.. Imi intinzi o mana pe care o analizez cu un sentiment de groaza mocnind, dar cu toate acestea bratul meu drept se plaseaza cu o inconstienta oarba langa al tau. Degetele se cauta, se ating, si ale mele se retrag si nainteaza din nou timorate. Viata cere inainte de toate placere si mi las palma subjugata in incingerea ta; sef al miracolului.. voi putea realiza vreodata motivul pentru care din nimic ai devenit absolut? Am inchis ochii. Cat de tare te am strans de mana nu mi pot da seama, dar sunt absolut convinsa ca s a intamplat asa cum n am avut niciodata ocazia s o fac. Am ramas paralizata, cuprinsa de o traire inumana, intuindu ti parca fiecare miscare in scurtul tau drum  spre mine, pe care l am resimtit ca pe o eternitate. Am deschis fulgerator ochii, cutremurata de o arsura patrunzatoare a buzelor – alb in fata ochilor si adieri imbibate n cenusa.. unde esti? Nu mai stiu, si constientizez ca acest drept mi a fost confiscat de mult.

.

.

-Aici sunt. Am intrat in sufletul tau..

iridescent.

23 Iulie 2012

M am trezit in cadenta razelor ce se scurgeau inflacarat, in stropi uriasi pe perdea, si de acolo pe ntinderea patului. Ma trezisem de fapt intr o dimineata de aceea desavarsita, cand de prea multa armonie si placere ai zice c ai nimerit in nefiinta. Si n astfel de momente, cat de enorm ti se pare efortul de a te ridica intr o pozitie aproximativ verticala!

Cam asa am ajuns eu direct cu ochii n oglinda, tintindu mi si analizandu mi propria aparitie. Ce sentiment ciudat, sa realizezi ca unele urme nu vor ramane niciodata acolo unde ai fi vrut sa se fixeze pentru eternitate. Unde sunt traseele degetelor ce mi au umblat subtil de a lungul pielii? Si amprentele buzelor ? Cele mai inestimabile senzatii, pe ele nu le poti vedea ; sunt secvente de realitate traite cu ochii inchisi.

Intocmai momentului in care umerii mi au cazut prada palmelor lui, si de chipul meu confuz, ce se oglindea la infinit in oglinda, s a lipit iremediabil capul lui. Nici cea mai cumplita fiinta nu si ar putea infrana zambetul ; mie mi a fost mai mult decat imposibil. Cu privirea imobilizata asupra mea, s a aplecat potolit catre ureche si mi a soptit dulce :

-Sunt ingrozitor de indragostit de ea! Daca ai cunoaste o.. dar mai bine ca nu o stii. Si nu te mai uita asa la ea ! Este mai bine s o vezi cu ochii celui care o iubeste.

Cand nu este aici, dorm pe partea lui de pat. Pentru ca imi este atat, atat de dor de el..

aici si oriunde.

2 Iunie 2012

Fata n fata; la o distanta atat de infima, menita parca intentionat – sa i reaminteasca neincetat faptul ca viata deja a decis.

Isi ridica ochii pierduti in abisurile de pe parchet si o privi descompus de dureri. Iti trebuie curaj sa intrerupi tacerea?

-Eu nu mai stiu daca e zi sau noapte;  din cate frumuseti am vazut si am intalnit in lumea asta, acum nu mai pot spune decat ca te am cunoscut pe tine. Si tot ce ma nconjura odinioara s a ruinat; apoi s a risipit in trupul tau. Si cum e cu putinta sa lasam sa ni se ia tot ce avem mai drag pe lumea asta? Sper doar sa vi se daruiasca voua toate zilele fericite care mi au fost refuzate mie.

Deodata tasnira lacrimi, ca si cum toata viata din el s ar fi revarsat lichida; si lacrimile lor se unira. Ii apuca innebunit bratul, dogorind ul cu buzele si ochii incinsi. Chipul ei ravasit, asfixiat de neputinta, ii cauta prin agitatia tremuraturilor ochii strapunsi de dezandejde. Obrajii umezi si fierbinti se atinsera si el o cuprinse, strangand o la piept. In cele din urma, prin spasme si lacrimi ii acoperi cu sarutari clocotinde buzele sangerii, soptind haotic si indefinit.

-Nu intind copiii mana dupa tot ce vad ? Si eu ? Am fost fericit.

Isi ridica ochii pierduti in abisurile de pe parchet si o privi descompus de dureri. Iti trebuie curaj sa intrerupi tacerea?