Archive for August 2010

cu ochii inchisi.

27 August 2010

Am fost mereu precum fructul inca necopt, acrisor si proaspat, partial patruns de parfumul desavarsirii.

Ochii imi zambesc ca si atunci, de fapt ca intotdeauna, inecati intr’o miere otravitor de dulce. Se implinesc 3 zile de cand scrisoarea leneveste pe noptiera. Parca se si incrunta de la o vreme, impungand cu albul fara de pata si fad. Cateodata ma gasesc privind’o prelung, analizand’o admirativ de la departare. Odata m’am trezit chiar in mijlocul unui intreg proces de reconstructie. Intreaga mea fiinta ridica din temelii, pe peretii scorojiti de amintiri, un oras: cladiri inalte, asa de inalte ca depaseau dimensiunea restransa a camerii, strapungand tavanul; strazi zgomotoase, impaienjanite de jegul umanitatii, copaci lipsiti de seva primordiala a omului, si la capatul tuturor infectiilor, plicul meu. Hartie decorata cu un scris arcuit, usor aliniat spre dreapta, ce ma desemneaza pe mine ca fiind ultima destinatie, cel din urma popas asezat printre potecile de moarte, pe care le’a urmat orbeste. Tu i’ai dat viata si eu o omor.

Cine esti tu? Nu te stiu inca, dar te simt deja in sufletul meu. Din toata enigma asta am realizat de la inceput, de cand i’am observat existenta in cutia uitata si rigida,  un singur lucru. Ca’mi doresc ca tu sa fii expeditorul, oricare ai fi tu. Nu am avut curajul sa iti citesc scrisoarea pana acum. Te intrebi de ce? Pentru ca probabil as fi citit’o prea des. In strafundul abisului interior, in intunericul orb si fara de viata al sufletului meu a incoltit o singura idee, a carui radacini sapa aiurea spre infinit. Ideea ca mi’a scris un ideal. Si stiu ca nu am fost naiva cand le’am urmat lozinca aceea- „Fiti realisti, cereti imposibilul”.. nu’i asa?

Anunțuri

regina noptii?

21 August 2010

Isi gaseste mereu radacini in propria mea persoana, se lipeste fortat si’mi suge sufletul, ca in final sa ma fure de tot.

Ma nasc mereu alaturi de el in acelasi abis; un haos al intunericului originar, al infernului interior, al nediferentierii finale si al dezbinarii propriei persoane. O lupta impotriva unei goliciuni crude, carnale, aproape diabolice. Am cautat in mine ceva cu care sa ma imbrac, poate vreo farama dintr’un gand uitat sau macar un sentiment rontait candva, demult; insa trupul mi’e precum o bucata de portelan ce suna’a gol. Toate’mi sunt parasite adanc in craterele nesfarsite ale lunii, pe taramul neadevarului si al inchipuirii. In ciuda vointei mele imi preia mereu controlul si ma impinge in actul suprem al unirii mistice.

De ce il iubesc? Pentru ca simt ce iubesc.

Fiecare minut din viata lui efemera imi este inchinat. Devin ritmul batailor inimii lui, zambetul ce’i umple intregul. Traieste precum o umbra a persoanei mele, si eu traiesc in el. Sunt dorinte neimplinite, idei pornite din nimic, energii eliberate, o pregatire infinita pentru realitate. Drame, povesti de dragoste neimplinite, idealuri aduse in culmea realizarii, traume, minciuni derivate din realitate. Nucleul lor? Eu.

asi de inima.

3 August 2010

Cat de oribil este sa constientizezi ca nu’ti esti numai propriul stapan, ci si al altora; ca daca’i vrea, ai obtine orice cuvant, pararere de rau, intrebari ,gesturi, orice ti’ar placea; totul, platind in schimb nimic. Ci doar o moneda fara acoperire, un fel de iluzie a prezentei tale ce’ti amageste irevocabil tinta. Si cat de groaznic este pentru mine acum, stiind ca nu ai lasat nimic in urma ta, sa’ti descifrez, sa’ti justific pentru pacea mea interioara fapta. Un alt joc de’al tau.. sa’ti spun drept ma obisnuisem, chiar incepeam sa’l astept emotionata pe urmatorul; insa niciun moment nu mi’am dorit sa fie asa de anevoios, si in niciun caz nu mi’am imaginat ca voi ajunge sa’mi joc rolul si’n cel din urma..

Sagetata de’un impuls aberant sar aproape infricosata, agatandu’ma in disperare de pervazul aburit al ferestrei si’mi lipesc intr’o miscare orizontala palma de geamul umed, creendu’mi o vizibilitate neclara. Insa strada tot goala’i. Realizand amagirea imi trantesc usor capul de fereastra si’l las sa alunece slabit…

-M’ai ascultat?

Imi  intoarc brusc privirea spre persoana de langa care tocmai am plecat fugind. Ma fixeaza doi ochi negri, in care’mi pot vedea infinitul. Chipul ii e naucit. Ezita.

-Pari pierduta in alta lume, intr’un alt joc al existentei…

Citesc clar din sufletul lui si’l simt cam pierdut. Aleg sa’l mint, cum am ales intotdeauna. Stiu ca vrea sa riposteze, sa ma contrazica, sa afle adevarul dar buzele’i raman pecetluite. I’e frica. Drept recompensa ma repezesc in fata lui si’ncerc sa’i zambesc. Ii ofer un suras fals, ce se stinge rapid daca nu’i sustinut de vointa si concentrare. El imi intoarce gestul, vizibil confuz, si’si reincepe prelegerea..despre ce? nici eu nu stiu.

El e V. si viata mi l’a adus in cale.

Cateodata imi place sa’l mai confund cu tine si l’as intreba ce l’a determinat s’aleaga sfarsitul, dar stiu prea bine ca  l’as ameti de tot.. asa ca te’ntreb tot pe tine, insa mereu in zadar. Uneori, viata mi se pare vrednica de trait oricum..oricand. Ti’as fi repetat cuvintele astea..

De’atunci tot incerc sa gasesc printre imaginile parasite’n podul mintii mele, prin cuferele pline de sentimente, printre replicile tale, lipite pe peretii scorojiti, regula jocului tau. Mi’e dificil, aproape imposibil as spune. La ce m’as putea astepta, stiind ca in episodul asta, cel din urma, ti’ai jucat cei mai pretiosi asi…

Totul ar fi putut fi altfel. Gandul asta ma obsedeaza si ma hartuieste; ca toate ar fi putut fi altfel sau s’ar fi putut sa nu fie deloc…