Archive for Ianuarie 2010

te mai intorci?

31 Ianuarie 2010

Fumul se inalta molcom din tigara strivita si degetele se clinteau tremurand spre gura inmarmurita; apuca surescitat bluza si si’o apasa puternic de chip, incercand anevoie sa’i redescopere mirosul. O vaga aroma dulceaga ii linisti simturile si vibratiile incetara pentru cateva secunde, scaldandu’se in amintiri. Scrumul cadea incandescent pe covor in timp ce el isi tranti tampit capul de spatarul fotoliului. Izbucni inebunit intr’un ras sardonic infingandu’si mai adanc degetele in textura roz-pal, precum isi infingea si ea mainile in parul lui. Isi roti capul spre usa, sperand din nou sa auda soaptele pornite din intuneric, de dupa usa, vocea silabisindu’i numele, buzele ce se sincronizau intr’o chemare continua, zambetul irezistibil si poalele rochiei indepartandu’se in fuga.

Isi lipi din nou tigara de buze, umflandu’si plamanii pana la refuz. Isi opri respiratia, retinandu’si fortat fumul ce’i anihila corpul, precum panza unui paianjen mai negru ca moartea. Ochii i se incetosau treptat, pleopele ascunzandu’i fortat privirea pierduta.. minute de nimic. O convulsie puternica ii salta corpul pe neasteptate, izbucnind intr’o tuse violenta. Se apleca in fata, sprijinindu’si coatele de genunchi, respirand din greu, cersind oxigen. Isi ridica cu dificultate capul simtindu’i mainile agatandu’se de gatul lui; degetele alunecandu’i de’a lungul omoplatilor, inclestandu’se in final in medalionul ascuns dupa tricou. Ii simtea respiratia zburlindu’i parul si acelasi cantec rasunand obsedant. Percepea cum capul ei se apropia iminent de’al lui si buzele lipindu’se ca doua lipitori de obrajii incalziti, alunecand in gesturi languroase; simtea imprecis, ca prin vis, o ultima impreunare a buzelor precum o explozie interioara. Aluneca in negru si’n teroare, in singuratate si amintiri reci. Adormi tarziu, in fum de tigara, inganand chinuit aceleasi cuvinte seci – te mai intorci?

tu ai cuvintele.

6 Ianuarie 2010

Cine ofera mai mult? Coordonatorul se inalta vioi pe varfuri incercand sa cerceteze multimea, sa surprinda mainile ridicate in directia tavanului. Domnul in costum negru! Nici nu am mai avut curajul sa’mi ridic privirea, sa’mi privesc eventualul „stapan”, caci fusesem amagita de multe ori in ultimul sfert de ora..O data, de doua ori, adjudecat! Ultimile silabe imi injectasera infam pupilele, care se dilatasera pana la refuz, privind acelasi parchet uzat. Mainile au incins puternic batista uda, cedand usor odata cu secundele, in acelasi ritm al evacuarii gandurilor ce lasau dare rosii de sange. Ce cadru torturant!

Decizia finala scorni o rafala de soapte si nemultumiri, capete intoarse spre trupul meu vlaguit, ochi pierduti in alte dimensiuni si strigate de insatisfactie; am ramas nemiscata, tintuita in scaunul din fata tuturor, suportand tumultul pana la sfarsit, pana cand, intr’un final, sala se goli.. doar respectivul se misca molcom prin apropierea mea, pastrand o liniste covarsitoare. Asteptam sa’mi vorbeasca, sa’mi impartaseasca asteptarile si dorintele lui, sa’mi spuna ceva, orice, un cuvant, o silaba.. insa tacerea persista, adancindu’si dominanta impresie mormantala. Nu mai stiu cate ore am impartit aceeasi acalmie.. ultima farama de realitate mi s’a comasat in jurul amintirii primelor sunete de pian. Era ca si cum as fi fost langa el; percepeam oscilanta chinuitoare a cantecului cum imi strapungea spiritul si cum degetele sale ce se plimbau languros de’a lungul clapelor imi atingeu gratios pielea. Ce rasunet grandios! A stiut cum sa ma subjuge si i’am cedat; mi’am indreptat privirea spre pian si mi’am ridicat’o tematoare. Chipul patruns de un suras subtil m’a razbit furandu’mi si ultima suflare, dupa care m’am prabusit. Ii vandusem sufletul meu..