Archive for August 2009

ti’am ingropat amintirea.

30 August 2009

 

La ce m’am gandit cand i’am cerut sa plece ? La un nou apus urmat de’acelasi rasarit? La un melanj soptit uitat in ceasca de pe masa ? La betia libertatii ce se zbuciuma dincolo de geam ? La pasiunile incolore parasite’n filele din biblioteca ? La iubirea ce se asterne intr’un etern insipid la picioarele mele ?

Plimb orele, doar, doar curg mai repede ; imi amagesc ideile in speranta unei noi viziuni ; imi reneg indemanarea, imi inciendez trecutul, imi hartuiesc visele, imi sabotez sentimentele, imi jefuiesc speranta..

Si spune’mi ca am avut dreptate cerandu’ti sa ma parasesti. In cele din urma ai cedat iar eu am ramas precum un copil in mijlocul drumului, cu mana revarsand cenusa ; cenusa amintirilor impregnate cu miere. Ti’aduci aminte gustul ei ? Si’acum stau si ma’ntreb ce e mai bun ca mierea.. si’ai plecat lasand in urma ta soapte indulcite, iluzie desavarsita a unui zambet zaharos. Mi am promis ca voi ramane aici, la capatul drumului, ca martor desavarsit al trecerii tale ; acum infinitul devine finit.

Anunțuri

tacere adormita.

25 August 2009

Intr’adevar. M’asfixiam c’un suspin dulce si stins. Sub greutatea unui infinit albastru mi’aduceam aminte cat de mica sunt de fapt; ma simteam precum oamenii din alte secole indepartate ce se regaseau neputinciosi, lipsiti de putere in fata unor capodopere inchinate cerurilor. Asa eram si eu, uitata ,parasita intr’un pasaj dintr’un paradis ascuns. O soapta placuta, colorata de’o esenta liliachie, imi salta obraznic parul pe’alte altitudini, altitudinile unui inalt grad al desavarsirii. Sub presiunea fortei lumesti, intr’o dimensiune instrainata, se nastea usor un alt sfarsit.

Raze materializate manjeau zarea intr’o conspiratie necredincioasa. Muzica unor maneci de vant ratacite suflau intens prelungindu’se lenes pe langa mine iar eu, eu alunecam in descantecul lor. Atunci cand te copleseste boala frumosului nu mai ai scapare, singura solutie este sa te lasi capturat, sa te bucuri de tot ce’ti arata, sa’i asculti nebunia si sa’i urmezi calea necuprinsului. Si eu asta faceam, rosteam soapte incolore.

clape’ntepenite.

23 August 2009

Cat am intarziat in fata vitrinei, nu’mi mai amintesc; i’am acordat un timp nedefinit, privindu’l cu admiratie si emotie. I’am studiat fiecare aspect, intorcandu’l pe toate laturile in speranta descoperirii vre’unei imperfectiuni; o incapatanare infantila nu tolera ideea de a avea in fata un mic ideal.

Un vis secret imi sabota fiinta. Ma scufunda intr’un fictiv muzical sfasietor, intr’un haos al infinitului; imi era imposibil sa evadez. Fundamentele nerealizabilului te imbratisau intr’o contopire irevocabila, refuzand orice impotrivire; iti este imposibila ingaduirea unui abandon odata ce ai patruns in infernul sublimului. 

Cautandu’l din nou din priviri mi se infiripa o dorinta imposibila de’a ajunge pana la el, sa’l simt, sa’i percep fiecare modificare a intregului, fiecare proeminenta din deplina perfectiune; sa ma rasucesc in jurul lui precum un copil in culmea extazului, sa’i ingan cele mai intime resentimente, sa’i destainui forta infinitului, sa’i domin integrala fermitate. Totul era un viciu, inclusiv aceasta oglinda a unei crime negre, a unui pian. Realizam oare ca era doar o stare de visare? Un cosmar metafizic.

absent.

20 August 2009

„Si o iubesc, Dumnezeule, cat o iubesc!”  Un suras stupid imi acapareaza chipul. Sta tacut, invaluit in intuneric si nu spune nimic. Mai bine mi ar marturisi; oricum stie ca i descifrez gandurile. Din bezna asta nu i vad decat ochii care se misca dintr o parte in alta si apoi se pierd pe chipul meu. Le simt gravitatea, lipsa de indrazneala; privirile lui trec prin mine. E adorabil; neputinta asta a lui il face mai adorabil decat este. Simt o satisfactie nebuna; si ce motiv as avea!? Ma domina o senzualitate amara si asta pentru ca stiu ca nu’mi poate rezista.

„Si totusi o iubesc, Doamne, o iubesc nebuneste!” De ce nu mi spune nimic? De ce intarzie pasiv in efemeritate? Cine i inseala gandirea? Cine i amana intentiile? Brusc fata mi se stramba intr un zambet confuz. Licurici mincinosi!

legendarul el.

17 August 2009

M’am intrebat mereu daca nu cumva, intregul meu univers, cu toate viziunile lui fara simbol si vocile ce’mi tipa’n minte, este de fapt un imens nimic; o pura creatie a imaginatiei ce nu’mi da pace, si pe care totusi nu o pot exprima in cuvinte, cuvinte omenesti.. daca nu cumva tot ceea ce mi s’a parut real a fost un vis, si daca nu cumva toti cei care mi’au calcat cuprinsul sunt doar inchipuiri umane. Am incercat sa patrund adanc, departe, in intuneric, sa’i descopar enigma mult ascunsa dar m’am ratacit si mi’am parasit dorinta inghitind din nou banalul. Acelasi banal cu care te lupti fara izbanda. El nu poate fi invins decat de o zi fara viata, cand cine stie.. se va naste un alt banal cu alt nume. 

O sete de amagire ma cuprinde de fiecare data cand pledez; si’ncep sa delirez cuvinte fara nume. As putea delira la nesfarsit; pana la acel sfarsit ce se cheama „nesfarsit”.  Il iubesc asa, asa cum este, acelasi ireal dintotdeauna, fiinta mea fara nume. Cum as putea oare sa nu’l iubesc, cand el este cel ce’mi potoleste pofta inumana. Pofta de valtoare, el mi’o arata exact asa cum mi’as dori eu sa fie. Cum oare sa nu accept cand imi inventeaza idealul? Cum as putea sa’l refuz si sa’l parasesc?

Ma omoara o bucurie copilareasca, senzatia lucida c’am ajuns cam departe, cam prea departe de mal.. de malul existentei. Ma’ncearca un ras isteric, si stiu dinainte ca nu ii voi putea rezista; la ce bun sa mai incerci.