naufragiu.

Urmeaza sa traversezi o poteca serpuita de’a lungul unor ape zbuciumate – la capatull ei o casa singuratica si veche. In stanga , doua degete mai sus, isi urmeaza soarta soarele.

Inca este lumina, iar culoarea mlastinilor una cu cerul, la fel de rece si inexpresiva precum vantul ce’ti zvarcoleste fiinta. Doar spre apropierea insulitei plouata cu dare de lumina, apa statuta pare sa fie sangerie. Soarele, resemnat, cade tacut in temnita umbrelor sufland usor soapte nuantate; se imprastie usor gravitand deasupra freamatului inabusit al apelor, proiectand deasupra lor spectre fusiforme. In aer plutesc esente imbacsite, iar o pacla neagra este limita dintre cer si pamant. Cu un strigat al neputintei, astrul se rasfrange in palpairi acre de sulfura de cadmin ce curg dezbinate manjind orizontul.

O ultima lacrima insangerata, o adiere de ramas bun, un racnet oripilant de cioara si corabia naufragiaza in intuneric.

Realizezi subit ca in orice aparenta lugubra se gaseste un pasaj impresionant ?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: