Isi gaseste mereu radacini in propria mea persoana, se lipeste fortat si’mi suge sufletul, ca in final sa ma fure de tot.
Ma nasc mereu alaturi de el in acelasi abis; un haos al intunericului originar, al infernului interior, al nediferentierii finale si al dezbinarii propriei persoane. O lupta impotriva unei goliciuni crude, carnale, aproape diabolice. Am cautat in mine ceva cu care sa ma imbrac, poate vreo farama dintr’un gand uitat sau macar un sentiment rontait candva, demult; insa trupul mi’e precum o bucata de portelan ce suna’a gol. Toate’mi sunt parasite adanc in craterele nesfarsite ale lunii, pe taramul neadevarului si al inchipuirii. In ciuda vointei mele imi preia mereu controlul si ma impinge in actul suprem al unirii mistice.
De ce il iubesc? Pentru ca simt ce iubesc.
Fiecare minut din viata lui efemera imi este inchinat. Devin ritmul batailor inimii lui, zambetul ce’i umple intregul. Traieste precum o umbra a persoanei mele, si eu traiesc in el. Sunt dorinte neimplinite, idei pornite din nimic, energii eliberate, o pregatire infinita pentru realitate. Drame, povesti de dragoste neimplinite, idealuri aduse in culmea realizarii, traume, minciuni derivate din realitate. Nucleul lor? Eu.
