ultimul drum prin mine.

Cat de greu mi’a fost? Nu, n’am simtit nimic! Iti jur. Esti bun sa ma crezi? Nu m’am inecat in lacrimi asa cum ai fi crezut, asa cum obisnuiam sa reactionez, nu… de data asta te’am ascultat. Nu m’am tarit pe jos printre mortaciuni, precum un sclav al propriilor dorinte. Nu mi’am uitat sufletul in amintiri. Vreau sa stii ca nici nu am incercat sa’ti gust din nou aroma care de’altfel m’a urmarit si inca o face.. imi va da vreodata pace?! N’am urlat si nici n’am strigat de durere. Nu m’am pierdut in suferinta si nu m’am lasat torturata. Nu mi’am rupt parul si nici nu mi’am scrijelit degetele. Corpul meu nu ti’a vomitat esenta. Nu ti’am prapadit amintirile fizice. Nu am incercat sa’ti dezgrop imaginea, sa o contrafac, sa’ti profanez duhul. N’am plecat nicaieri, n’am incercat sa ma ascund, sa uit si sa ma nasc din nou. N’am cerut ajutor, si nici n’am sperat ca voi scapa. Nu mi’am gasit nicicand ecoul. Am fost asa cum ai sperat? M’am ofilit si m’am stins incet. Viata mi s’a scurs treptat precum un mac rapus de vanturi; eram pregatita sa vin.

- Mi’e greu sa’ti vorbesc acum, pentru ultima oara. Ma simt patata stiind ca voi fugi, departe de’aici. Asta e prima si totodata ultima oara cand lacrimile iti ating tarana. Intaia oara cand simt cum o gheara imi strapunge interiorul, cum amintirile revin intr’un haos homicid. Urlu, te chem inapoi, imi zgarii chipul indurerat, imi cuprind trupul si sper sa nu ma irosesc. Corpul mi’e sleit si ochii mi se rotesc anemic. Te’ntreb neincetat.. ma mai iubesti tu oare?.. ma iubesti? Ma iubesti? Ma mai iubesti… sunt aici..aici..aici sunt.. Cum ai putea sa’mi raspunzi tu oare? Cum? -

 Amintirea ti’a pierit incet, pierzandu’si simbolurile nutritive. N’a mai reusit sa’si deschida niciodata ochii, sa vada lumina fericirii supreme, sa’si anunte viata. S’a prapadit pe nesimtite, dizolvandu’se in universul meu; si’ntrun final a fost extirpata inainte sa se desavarseasca, precum un fat avortat.