fatalitatea noastra.

Inspir adanc, imi rotesc ochii, apuc ferm prosopul si’l inclestez puternic in mainile’ncalzite. Imi ridic gratios picioarele, ca’ntr’un gest plin de durere si’mi inclin capul spre stanga. Sesizez o miscare in suprafata plata a sezlongului, o greutate ce’i apasa intregul deformandu’l. Ii simt privirile, gandurile, aroma ce ma’nvaluie. E omniprezent. Deschid brusc pleopele si ma lovesc de ochii negri ce’mi inhaleaza chipul. Zambesc cu subinteles si’ntrun gest de dragalasenie excesiva imi rotesc capul in sensul opus si ma stramb infantil, adunandu’mi buzele intr’un pupic naiv. El surade pierdut si intimidat parca, se’ntinde spre masuta de lemn dezvaluindu’si spatele; ii zaresc perfect proeminentele, umerii lati, bine punctati dominati totusi de coloana vertebrala ce se’ntinde ferma revelandu’i vertebrele. Apuca un pahar si isi reia locul, sorbind tacut. Parca m’absorbea pe mine asa de profund ma scruta.

‘Bine baietel, gandesc, dar nu ma inviti sa gust si eu?!’. Imi salt corpul langa al lui si’mi apropii buzele de paiul paralel. Privirile continua si mai strapungatoare, gasindu’mi acum un punct fix. Ma prefac ca n’am remarcat nimic si preiau ostentativ paharul. El isi apropie capul urmarindu’si tinta, apleacandu’si totodata intr’un ritm de adagio si corpul. Stiam prea-bine ce urmareste si cand sa’si duca la bun sfarsit intentia imi postez un deget pe buzele lui, imi retrag capul si’ii surad ironic. ‘Prostutul, doar stie ca nu capitulez asa repede, imi zic.’ Fortand gestul se’apleaca total deasupra mea si ma cuprinde intr’o imbratisare lacoma, cautandu’mi obsedant gura. Ma zbat, ma foiesc, izbcnesc intr’un ras zgomotos urmat de tipete, imping din picioare. ‘Nu te prosti, m’apostrofeaza c’un glas intepat.’ Vazand ca nu cedez se retrage burzuluit si’si pierde privirile’n zare. Ma simt culpabila; asa ca revin langa el si’ii apuc obrajii intr’o cingatoare, strivindu’i nostim buzele pe care i le presez apasat printr’un pupic. Observandu’mi predarea ma cuprinde din nou, dominandu’ma in totalitate, coplesindu’ma cu sarutari avide. ”Nimic inafara de marea iubire..”

toamna destinului.

Mainile’i umblau haotic, incercand cu o disperare naiva sa le’agate pe’ale mele. Vocea ii rasari din nou invaluita de’o staruinta si mai rugatoare- fii atenta, ridica’ti capul, atat iti cer, priveste’ma! Urmareste’ma un pic, ravnesc sa’ti rapesc doar 9 secunde, atat! Ca de fiecare data, timbrul vocii lui imi strapunse salbatic spiritul. Imi apuca decis capul, cuprinzandu’mi printr’o miscare delicata barbia, si’si fixa ochii in ai mei. Ma urmari timp de cateva secunde de’o existenta infinita si’apoi exclama c’un ton enigmatic- nici nu stii cat de dulce esti! – nici nu stii cat de dulce esti tu!!soptii mai mult ca pentru mine si’mi continuai gestul c’un ras infantil. Mi’aplecai din nou capul, urmarindu’i probabil in nestire degetele; lungi si proeminente, osoase, nemiscate, lipsite de’acel caracter aspru si masculin, dar cu toate acestea ferme; aspecte ordinare, intr’atat de captivante. Tacerea si lipsa freamatului imi presau cugetul. Imi indreptai fulgerator privirea catre el. Ma privea cu aceeasi ochi larg deschisi, analizandu’ma invaluit de o ardoare deobordanta. In extremitatea buzelor, ii staruia un zambet ostentativ. M’am apropiat prudent, prin miscari tacticoase catre gatul lui, si’apoi am urcat mai sus, pana la ureche. A urmat o tacere cumplita si’apoi i’am soptit raspicat- adoratule!

efemeritate.

Nici nu stiu daca a premeditat, stand langa mine, nopti intregi cu ochii in tavan analizand; si’a dorit sau a fost o chestiune instantanee. Tot ce’a ramas in spatele lui, doar niste urme uitate pe parchetul rece, scrutand in diagonala camera. Nu’mi mai repeta, desigur ca stiu, dar oare o fi real?! Singura, nimeni aici sau dincolo? Pasiunile incolore se scurg amnezic pe geam, manjindu’l cu exces de zel. Inca nu e dimineata; mainile’mi tremura apucand haotic perna rece, ochii mi se cutremura in disperarea neagra. Adanc ascunsa in pieptul inert, inima’m se zbate in mrejele otravii. Ce iluzie a mortii imi sufla paru’n vanturi nordice; sta infama, surazand sardonic pe perna alaturata.

Sileste’ma sa inteleg ceva ce nu poate fi inca inteles! Amintirea i se dizolva in razele nehotarate.  Pasii durerii s’au indreptat spre iesire si nu se mai intorc in acelasi joc concentric; viitorul nu’mi mai bate la usa.

o scrisoare.

Iti mai amintesti ecoul chitarii? Tin minte si’acum cum ma facea sa zambesc. Mi’aduc aminte si vocea ta, ti’o ghicesc dintr’o mie, chiar si amestecata in invalmaseala celorlalti.. in alcoolismul tau, al lor si al meu, cantam, cantam cu toate ca ne dadeam seama de gravitatea sunetelor esuate.. si’apoi ne porneam pe ras, si radeam asa de mult ca ma miram cum de mai traiesc, cum de inima mea inca mai pulseaza, incercand disperata sa gaseasca un refugiu in a ta. Cum as putea sa uit momentele in jurul focului, cand pe neobservate imi imbulzeam palma in buzunarul tau? Clipele cand ne intersectam intr’o explozie atomica privirile sau noptile pierdute sub clarul irisurilor ce se zbuciumau in jurul nostru.. tu ai uitat?

Sa fie aceasta stare o parere de rau, regretul ca am regasit dovada trecutului? Literele se intind tacute pe foaia alba, pacat ca nu mai vor sa vorbeasca cu mine, sa’mi povesteasca din ochii tai.. oare ele iti stiu diagnosticul? Nebun. Da, esti nebun ca nu vrei si nici nu vei dori vreodata sa intelegi; crezi ca mi’a fost usor sa’mi dezbrac amintirile si sa raman goala in mijlocul furtunii?

dulce sfasiere.

Ma trezise cu acelasi suras stupid ce’mi suna strident deasupra capului, rapindu’ma violent din somnul candid. Se apropie ostentativ, ca’ntro imbratisare, si’mi sopti calm ca are sa’mi spuna ceva infiorator de important. Ii simteam buzele plimbandu’se, scanandu’mi parca fiecare fir de par trantit pe perna denivelata. Isi plimba neincetat degetele pe umaru’mi dezvelit, ca’ntr’un melanj al perceptiilor ce se repeta perpetuu. L’am respins suav, impingand cu mana in spatele meu, cand brusc m’am trezit intoarsa cu fata la tavan. Intr’un gest violent, ochii mi se deschisera inspaimantati; culoarea impasibila a varului alb imi salta corpul intr’un fior rece.

Pluteam in acelasi cantec somnolent, sesizand ca prin vis o pereche de ochi bulbucati deasupra mea. Vocea se auzi din nou, bolborosi vorbe de neinteles, ironii nedigerate.. betia cuvintelor. M’am ridicat in doua maini, izbindu’mi delicat capul de a lui si i’am soptit in aceeasi nuanta: „Fara dezvaluiri intime!” trantindu’ma la loc, rotindu’mi provocator corpul spre a lui. Ma lovi o ventuza intensa, lipita aproape irecuperabil de obrazul rece si’auzii din nou, ca o melodie emanata de’un magnetofon blocat: te iubesc, te iubesc, te iubesc..

trage’ti storurile.

Umbra’i respira flamand pe perete. Statea inert,  tinand in maini aceeasi carte pe care o citea si’acum o luna. Ochii se strambau intr’un gest dragalas, respingand naiv lumina prea intensa a lampii. Omoplatii rotunzi ii ieseau din maioul de bumbac, iar la prapastia dintre gat si umar, atarna incremenita o cruciulita. Probabil il chinuia aceeasi durere de cap, purtandu’l fortat pe noi cai incerte ; durerea i se spargea in valuri de peretii cutiei craniene. Paru ca ezita o clipa. Numai una, caci indata ii simtii un debordant suras interior.

Literele se uitau in continuare in ochii lui, iar el parea ca’si stabilise contact cu eternitatea. Cadea de’a lungul ideilor intr’o frumoasa seriozitate barbateasca. Rezemat, beat in urma unui exces de necunoscut privea ca prin vis dialogurile tulburi de alta data; cazu intr’un somn rece soptind greoi o amintire vaga.

idila de septembrie.

Singurul lucru care m’a ridicat din pat a fost desigur, parfumul patimas al unei cafele. O capodopera intr’o ceasca translucida, o dulce pasiune metamorfozata in cofeina. Cand i’am simtit aroma, am avut o fada impresie ca am paralizat timp de cateva secunde eterne; ii inganam farmecul in dulci suspine stinse, ce se pierdeau usor in ambianta pala. Intaiul strop din gloria atractie, un prim delir al grandorii.

Dragoste efemera, durata de viata 2 anotimpuri pe an.. patru senzatii adunate sub acelasi invelis, pe care le parcurgi in stagii diferite. Incepi cu aroma urmata de savoare si finete ca sa sfarsesti cu dulcele rasfat al ciocolatei; si’acum mi’aduc aminte ca a fost dragoste la prima vedere. 

ti’am ingropat amintirea.

La ce m’am gandit cand i’am cerut sa plece ? La un nou apus urmat de’acelasi rasarit? La un melanj soptit uitat in ceasca de pe masa ? La betia libertatii ce se zbuciuma dincolo de geam ? La pasiunile incolore parasite’n filele din biblioteca ? La iubirea ce se asterne intr’un etern insipid la picioarele mele ?

Plimb orele, doar, doar curg mai repede ; imi amagesc ideile in speranta unei noi viziuni ; imi reneg indemanarea, imi inciendez trecutul, imi hartuiesc visele, imi sabotez sentimentele, imi jefuiesc speranta..

Si spune’mi ca am avut dreptate cerandu’ti sa ma parasesti. In cele din urma ai cedat iar eu am ramas precum un copil in mijlocul drumului, cu mana revarsand cenusa ; cenusa amintirilor impregnate cu miere. Ti’aduci aminte gustul ei ? Si’acum stau si ma’ntreb ce e mai bun ca mierea.. si’ai plecat lasand in urma ta soapte indulcite, iluzie desavarsita a unui zambet zaharos. Voi ramane la marginea drumului, ca martor al trecerii tale ; acum infinitul devine finit.

tacere adormita.

Intr’adevar. M’asfixiam c’un suspin dulce si stins. Sub greutatea unui infinit albastru mi’aduceam aminte cat de mica sunt de fapt; ma simteam precum oamenii din alte secole indepartate ce se regaseau neputinciosi, lipsiti de putere in fata unor capodopere inchinate cerurilor. Asa eram si eu, uitata ,parasita intr’un pasaj dintr’un paradis ascuns. O soapta placuta, colorata de’o esenta liliachie, imi salta obraznic parul pe’alte altitudini, altitudinile unui inalt grad al desavarsirii. Sub presiunea fortei lumesti, intr’o dimensiune instrainata, se nastea usor un alt sfarsit.

Raze materializate manjeau zarea intr’o conspiratie necredincioasa. Muzica unor maneci de vant ratacite suflau intens prelungindu’se lenes pe langa mine iar eu, eu alunecam in descantecul lor. Atunci cand te copleseste boala frumosului nu mai ai scapare, singura solutie este sa te lasi capturat, sa te bucuri de tot ce’ti arata, sa’i asculti nebunia si sa’i urmezi calea necuprinsului. Si eu asta faceam, rosteam soapte incolore.

clape’ntepenite.

Cat am intarziat in fata vitrinei, nu’mi mai amintesc; i’am acordat un timp nedefinit, privindu’l cu admiratie si emotie. I’am studiat fiecare aspect, intorcandu’l pe toate laturile in speranta descoperirii vre’unei imperfectiuni; o incapatanare infantila nu tolera ideea de a avea in fata un mic ideal.

Un vis secret imi sabota fiinta. Ma scufunda intr’un fictiv muzical sfasietor, intr’un haos al infinitului; imi era imposibil sa evadez. Fundamentele nerealizabilului te imbratisau intr’o contopire irevocabila, refuzand orice impotrivire; iti este imposibila ingaduirea unui abandon odata ce ai patruns in infernul sublimului. 

Cautandu’l din nou din priviri mi se infiripa o dorinta imposibila de’a ajunge pana la el, sa’l simt, sa’i percep fiecare modificare a intregului, fiecare proeminenta din deplina perfectiune; sa ma rasucesc in jurul lui precum un copil in culmea extazului, sa’i ingan cele mai intime resentimente, sa’i destainui forta infinitului, sa’i domin integrala fermitate. Totul era un viciu, inclusiv aceasta oglinda a unei crime negre, a unui pian. Realizam oare ca era doar o stare de visare? Un cosmar metafizic.