te mai intorci?

Fumul se inalta molcom din tigara strivita si degetele se clinteau tremurand spre gura inmarmurita; apuca surescitat bluza si si’o apasa puternic de chip, incercand anevoie sa’i redescopere mirosul. O vaga aroma dulceaga ii linisti simturile si vibratiile incetara pentru cateva secunde, scaldandu’se in amintiri. Scrumul cadea incandescent pe covor in timp ce el isi tranti tampit capul de spatarul fotoliului. Izbucni inebunit intr’un ras sardonic infingandu’si mai adanc degetele in textura roz-pal, precum isi infingea si ea mainile in parul lui. Isi roti capul spre usa, sperand din nou sa auda soaptele pornite din intuneric, de dupa usa, vocea silabisindu’i numele, buzele ce se sincronizau intr’o chemare continua, zambetul irezistibil si poalele rochiei indepartandu’se in fuga.

Isi lipi din nou tigara de buze, umflandu’si plamanii pana la refuz. Isi opri respiratia, retinandu’si fortat fumul ce’i anihila corpul, precum panza unui paianjen mai negru ca moartea. Ochii i se incetosau treptat, pleopele ascunzandu’i fortat privirea pierduta.. minute de nimic. O convulsie puternica ii salta corpul pe neasteptate, izbucnind intr’o tuse violenta. Se apleca in fata, sprijinindu’si coatele de genunchi, respirand din greu, cersind oxigen. Isi ridica cu dificultate capul simtindu’i mainile agatandu’se de gatul lui; degetele alunecandu’i de’a lungul omoplatilor, inclestandu’se in final in medalionul ascuns dupa tricou. Ii simtea respiratia zburlindu’i parul si acelasi cantec rasunand obsedant. Percepea cum capul ei se apropia iminent de’al lui si buzele lipindu’se ca doua lipitori de obrajii incalziti, alunecand in gesturi languroase; simtea imprecis, ca prin vis, o ultima impreunare a buzelor precum o explozie interioara. Aluneca in negru si’n teroare, in singuratate si amintiri reci. Adormi tarziu, in fum de tigara, inganand chinuit aceleasi cuvinte seci – te mai intorci?

tu ai cuvintele.

Cine ofera mai mult? Coordonatorul se inalta vioi pe varfuri incercand sa cerceteze multimea, sa surprinda mainile ridicate in directia tavanului. Domnul in costum negru! Nici nu am mai avut curajul sa’mi ridic privirea, sa’mi privesc eventualul „stapan”, caci fusesem amagita de multe ori in ultimul sfert de ora..O data, de doua ori, adjudecat! Ultimile silabe imi injectasera infam pupilele, care se dilatasera pana la refuz, privind acelasi parchet uzat. Mainile au incins puternic batista uda, cedand usor odata cu secundele, in acelasi ritm al evacuarii gandurilor ce lasau dare rosii de sange. Ce cadru torturant!

Decizia finala scorni o rafala de soapte si nemultumiri, capete intoarse spre trupul meu vlaguit, ochi pierduti in alte dimensiuni si strigate de insatisfactie; am ramas nemiscata, tintuita in scaunul din fata tuturor, suportand tumultul pana la sfarsit, pana cand, intr’un final, sala se goli.. doar respectivul se misca molcom prin apropierea mea, pastrand o liniste covarsitoare. Asteptam sa’mi vorbeasca, sa’mi impartaseasca asteptarile si dorintele lui, sa’mi spuna ceva, orice, un cuvant, o silaba.. insa tacerea persista, adancindu’si dominanta impresie mormantala. Nu mai stiu cate ore am impartit aceeasi acalmie.. ultima farama de realitate mi s’a comasat in jurul amintirii primelor sunete de pian. Era ca si cum as fi fost langa el; percepeam oscilanta chinuitoare a cantecului cum imi strapungea spiritul si cum degetele sale ce se plimbau languros de’a lungul clapelor imi atingeu gratios pielea. Ce rasunet grandios! A stiut cum sa ma subjuge si i’am cedat; mi’am indreptat privirea spre pian si mi’am ridicat’o tematoare. Chipul patruns de un suras subtil m’a razbit furandu’mi si ultima suflare, dupa care m’am prabusit. Ii vandusem sufletul meu..

impreuna pentru eternitate.

Termina’l!

Stia, stia de mult cum se va termina. Nimeni si nimic nu o va putea salva, nici chiar el.. acum totul este fixat, nimic nu mai poate fi schimbat. Gandul ii intrase in corp, ii injectase inima, curgea de’a lungul venelor, i-a strapuns tesutul si i-a acaparat pielea, i-a invaluit ireversibil spiritul. Se agata neidemanatic de el si’si lipi obrajii lipsiti de viata de gatul lui; ochii mari i se dilatasera, gura se intredeschise fara a rosti insa ceva. Privea spre nimic in timp ce lacrimi ii incetosau vederea. Respira adanc, suflul trecand precum o ultima zvacnire pe langa urechea lui; cuvintele cazura ca stropii de ploaie aruncati in nestire, lovind sardonic ranile unui muribund.

-Mai am o singura dorinta! –De ce imi zici asta? replica instantaneu, impins de o disensiune subreda. –Nu imi mai este frica.. –Nu!! Inceteaza! racni ridicandu’se de pe pat. Isi acoperi instinctiv mainile cu ochii, ascunzandu’si lacrimile. Vreau sa fii cu mine! rosti privind’o ingrozit, gesticuland deznadajduit din maini. –Sunt cu tine, uite’ma. Si voi fi intotdeauna. Ti’o promit.. plasmui un suras stins si’ii sopti din nou. Vreau sa ma ingropi in gradina.. el isi inchise ochii, presandu’si cu sadism pleopele, isi tranti capul de geamul rece si’i asculta disperat cuvintele. -Parasita sub tarana grea, voi razbi spre suprafata si voi patrunde in samantele ingropate.. ma voi materializa in copacul propriei mele fiinte si’mi voi inalta mainile spre cer. Rodul vietii va fi inghitit de vrabii si asa imi voi lua zborul odata cu ele. Va fi drumul spre tot.

Amintirile lor s’au stins intocmai unor lumanari calcate in picioare.

Termina’l! Cele doua cuvinte ii zdrobeau puternic cutia craniana.. stia, stia perfect cum il va termina, cum va incheia acest ultim capitol; abia apoi va reusi sa realizeze cel din urma acord, final si definiv -impreuna pentru eternitate.

fatalitatea lor.

ingenunchiata pentru S.

Cine ar fi zis ca’mi traiam realitatea? Ca freamatul soaptelor lui nu era numai o iluzie efemera, ca marea ce ne’nconjura era materiala; marea apelor cat si marea spiritului, a reflectiilor, a simtamintelor. Marea din albastru ochilor lui, marea mea iubire.

Percep o atingere aparent ireala, ridicandu’se suav de la baza taliei. Ii urmaresc in continuare ochii, incercand sa’l patrund eu pe el ,si nu invers, sa’i strapung irisul senin, si sa’i patrund intr’un final in sange. Ajunsa in interior il voi otravi, ii voi captura intreaga fiinta ramanand numai eu, regina peste’un azur nobil; singurul elixir pe care il va avea va ingloba privirile, soaptele mele.. care intr’un final isi vor estompa taria din cauza maladiei pasiunii! Da, desigur, ma voi molipsi si eu.. astfel vanatoarea spiritului va fi reciproca: ucigas pe ucigas, suferind pe suferind, nebun pe nebun, ambii infirmi de inima…

Ma trezesc din reveria unei iubiri criminale cand imi simt o suvita strapunsa difuz de degetele lui – ,Printeso, mai esti printre noi?’ Ma invalui intr’o imbratisare ocrotitoare si ma’nvarti domol cu fata spre intinderea eterna a marii. Isi posta o mana plasata ferm peste pieptul meu, inclestandu’mi umarul. Apoi m’am prabusit ireversibil in vraja cuvintelor, subjugate de vocea lui sfredelitoare – ‚La ce se gandea draguta mea oare? Si’a dat ea seama ca tot ceea ce se prelungeste dinaintea ei ii apartine? Ca aripile ce se agita in spatele ei se numesc inima si i se inchina de’a pururi? Ca zborul celui care o pretuieste mai mult decat pe sine se va sfarsi mereu in fiinta ei? A constientizat printesa mea ca tot ce traieste e „nimic in afara de marea iubire”?

fatalitatea noastra.

Inspir adanc, imi rotesc ochii, apuc ferm prosopul si’l inclestez puternic in mainile’ncalzite. Imi ridic gratios picioarele, ca’ntr’un gest plin de durere si’mi inclin capul spre stanga. Sesizez o miscare in suprafata plata a sezlongului, o greutate ce’i apasa intregul deformandu’l. Ii simt privirile, gandurile, aroma ce ma’nvaluie. E omniprezent. Deschid brusc pleopele si ma lovesc de ochii negri ce’mi inhaleaza chipul. Zambesc cu subinteles si’ntrun gest de dragalasenie excesiva imi rotesc capul in sensul opus si ma stramb infantil, adunandu’mi buzele intr’un pupic naiv. El surade pierdut si intimidat parca, se’ntinde spre masuta de lemn dezvaluindu’si spatele; ii zaresc perfect proeminentele, umerii lati, bine punctati dominati totusi de coloana vertebrala ce se’ntinde ferma revelandu’i vertebrele. Apuca un pahar si isi reia locul, sorbind tacut. Parca m’absorbea pe mine asa de profund ma scruta.

‘Bine baietel, gandesc, dar nu ma inviti sa gust si eu?!’. Imi salt corpul langa al lui si’mi apropii buzele de paiul paralel. Privirile continua si mai strapungatoare, gasindu’mi acum un punct fix. Ma prefac ca n’am remarcat nimic si preiau ostentativ paharul. El isi apropie capul urmarindu’si tinta, apleacandu’si totodata intr’un ritm de adagio si corpul. Stiam prea-bine ce urmareste si cand sa’si duca la bun sfarsit intentia imi postez un deget pe buzele lui, imi retrag capul si’ii surad ironic. ‘Prostutul, doar stie ca nu capitulez asa repede, imi zic.’ Fortand gestul se’apleaca total deasupra mea si ma cuprinde intr’o imbratisare lacoma, cautandu’mi obsedant gura. Ma zbat, ma foiesc, izbcnesc intr’un ras zgomotos urmat de tipete, imping din picioare. ‘Nu te prosti, m’apostrofeaza c’un glas intepat.’ Vazand ca nu cedez se retrage burzuluit si’si pierde privirile’n zare. Ma simt culpabila; asa ca revin langa el si’ii apuc obrajii intr’o cingatoare, strivindu’i nostim buzele pe care i le presez apasat printr’un pupic. Observandu’mi predarea ma cuprinde din nou, dominandu’ma in totalitate, coplesindu’ma cu sarutari avide. ”Nimic in afara de marea iubire..”

toamna destinului.

Mainile’i umblau haotic, incercand cu o disperare naiva sa le’agate pe’ale mele. Vocea ii rasari din nou invaluita de’o staruinta si mai rugatoare- fii atenta, ridica’ti capul, atat iti cer, priveste’ma! Urmareste’ma un pic, ravnesc sa’ti rapesc doar 9 secunde, atat! Ca de fiecare data, timbrul vocii lui imi strapunse salbatic spiritul. Imi apuca decis capul, cuprinzandu’mi printr’o miscare delicata barbia, si’si fixa ochii in ai mei. Ma urmari timp de cateva secunde de’o existenta infinita si’apoi exclama c’un ton enigmatic- nici nu stii cat de dulce esti! – nici nu stii cat de dulce esti tu!!soptii mai mult ca pentru mine si’mi continuai gestul c’un ras infantil. Mi’aplecai din nou capul, urmarindu’i probabil in nestire degetele; lungi si proeminente, osoase, nemiscate, lipsite de’acel caracter aspru si masculin, dar cu toate acestea ferme; aspecte ordinare, intr’atat de captivante. Tacerea si lipsa freamatului imi presau cugetul. Imi indreptai fulgerator privirea catre el. Ma privea cu aceeasi ochi larg deschisi, analizandu’ma invaluit de o ardoare deobordanta. In extremitatea buzelor, ii staruia un zambet ostentativ. M’am apropiat prudent, prin miscari tacticoase catre gatul lui, si’apoi am urcat mai sus, pana la ureche. A urmat o tacere cumplita si’apoi i’am soptit raspicat- adoratule!

efemeritate.

Nici nu stiu daca a premeditat, stand langa mine, nopti intregi cu ochii in tavan analizand; si’a dorit sau a fost o chestiune instantanee. Tot ce’a ramas in spatele lui, doar niste urme uitate pe parchetul rece, scrutand in diagonala camera. Nu’mi mai repeta, desigur ca stiu, dar oare o fi real?! Singura, nimeni aici sau dincolo? Pasiunile incolore se scurg amnezic pe geam, manjindu’l cu exces de zel. Inca nu e dimineata; mainile’mi tremura apucand haotic perna rece, ochii mi se cutremura in disperarea neagra. Adanc ascunsa in pieptul inert, inima’m se zbate in mrejele otravii. Ce iluzie a mortii imi sufla paru’n vanturi nordice; sta infama, surazand sardonic pe perna alaturata.

Sileste’ma sa inteleg ceva ce nu poate fi inca inteles! Amintirea i se dizolva in razele nehotarate.  Pasii durerii s’au indreptat spre iesire si nu se mai intorc in acelasi joc concentric; viitorul nu’mi mai bate la usa.

o scrisoare.

Iti mai amintesti ecoul chitarii? Tin minte si’acum cum ma facea sa zambesc. Mi’aduc aminte si vocea ta, ti’o ghicesc dintr’o mie, chiar si amestecata in invalmaseala celorlalti.. in alcoolismul tau, al lor si al meu, cantam, cantam cu toate ca ne dadeam seama de gravitatea sunetelor esuate.. si’apoi ne porneam pe ras, si radeam asa de mult ca ma miram cum de mai traiesc, cum de inima mea inca mai pulseaza, incercand disperata sa gaseasca un refugiu in a ta. Cum as putea sa uit momentele in jurul focului, cand pe neobservate imi imbulzeam palma in buzunarul tau? Clipele cand ne intersectam intr’o explozie atomica privirile sau noptile pierdute sub clarul irisurilor ce se zbuciumau in jurul nostru.. tu ai uitat?

Sa fie aceasta stare o parere de rau, regretul ca am regasit dovada trecutului? Literele se intind tacute pe foaia alba, pacat ca nu mai vor sa vorbeasca cu mine, sa’mi povesteasca din ochii tai.. oare ele iti stiu diagnosticul? Nebun. Da, esti nebun ca nu vrei si nici nu vei dori vreodata sa intelegi; crezi ca mi’a fost usor sa’mi dezbrac amintirile si sa raman goala in mijlocul furtunii?

dulce sfasiere.

Ma trezise cu acelasi suras stupid ce’mi suna strident deasupra capului, rapindu’ma violent din somnul candid. Se apropie ostentativ, ca’ntro imbratisare, si’mi sopti calm ca are sa’mi spuna ceva infiorator de important. Ii simteam buzele plimbandu’se, scanandu’mi parca fiecare fir de par trantit pe perna denivelata. Isi plimba neincetat degetele pe umaru’mi dezvelit, ca’ntr’un melanj al perceptiilor ce se repeta perpetuu. L’am respins suav, impingand cu mana in spatele meu, cand brusc m’am trezit intoarsa cu fata la tavan. Intr’un gest violent, ochii mi se deschisera inspaimantati; culoarea impasibila a varului alb imi salta corpul intr’un fior rece.

Pluteam in acelasi cantec somnolent, sesizand ca prin vis o pereche de ochi bulbucati deasupra mea. Vocea se auzi din nou, bolborosi vorbe de neinteles, ironii nedigerate.. betia cuvintelor. M’am ridicat in doua maini, izbindu’mi delicat capul de a lui si i’am soptit in aceeasi nuanta: „Fara dezvaluiri intime!” trantindu’ma la loc, rotindu’mi provocator corpul spre a lui. Ma lovi o ventuza intensa, lipita aproape irecuperabil de obrazul rece si’auzii din nou, ca o melodie emanata de’un magnetofon blocat: te iubesc, te iubesc, te iubesc..

trage’ti storurile.

Umbra’i respira flamand pe perete. Statea inert,  tinand in maini aceeasi carte pe care o citea si’acum o luna. Ochii se strambau intr’un gest dragalas, respingand naiv lumina prea intensa a lampii. Omoplatii rotunzi ii ieseau din maioul de bumbac, iar la prapastia dintre gat si umar, atarna incremenita o cruciulita. Probabil il chinuia aceeasi durere de cap, purtandu’l fortat pe noi cai incerte ; durerea i se spargea in valuri de peretii cutiei craniene. Paru ca ezita o clipa. Numai una, caci indata ii simtii un debordant suras interior.

Literele se uitau in continuare in ochii lui, iar el parea ca’si stabilise contact cu eternitatea. Cadea de’a lungul ideilor intr’o frumoasa seriozitate barbateasca. Rezemat, beat in urma unui exces de necunoscut privea ca prin vis dialogurile tulburi de alta data; cazu intr’un somn rece soptind greoi o amintire vaga.